Acasa » Alte Sporturi » Handbal » Victorie de serviciu cu Cehia! România a ajuns la un meci distanță de semifinale. Urmează „finala” cu Danemarca

Victorie de serviciu cu Cehia! România a ajuns la un meci distanță de semifinale. Urmează „finala” cu Danemarca

Victorie de serviciu cu Cehia! România a ajuns la un meci distanță de semifinale. Urmează "finala" cu Danemarca

România a obținut a patra victorie consecutivă la Europeanul de handbal, după ce a învins Cehia cu 30-28. Tricolorele au ajuns astfel la un meci distanță de semifinale. Miercuri, ora 19:30, este jocul decisiv cu Danemarca.

România nu a pierdut niciodată în fața Cehiei în handbalul feminin, indiferent de teritoriul unde s-au întâlnit sau competiția în care au jucat. Naționala feminină arată multe prea bine în aceste zile pentru a fi suprinsă tocmai acum de Cehia, chiar dacă este revelație în Suedia.

„Hai, fetele!”, se aude încă de la vestiare. Tricolorele sunt foarte motivate să-și treacă în cont alte două puncte. România are pentru prima dată atacul la acest turneul final, iar Ambros Martin începe jocul cu trei noutăți, Mădălina Zamfirescu, Crina Pintea (noutate pentru atac la prima acțiune) și Paula Ungureanu.

Primele acțiuni ne inspiră foarte multă încredere. Cristina Neagu înscrie chiar de la prima acțiune, dar primele minute îi aparțin Crinei Pintea, care domină semicercul advers și marchează trei goluri. Pivotul scoate, de asemenea, o aruncare de la 7 metri. România se desprinde repede la 3 goluri și are eficiență sută la sută în atac în primele 9 minute. Apărarea nu ține la fel ca în meciurile precedente. Cehia este o echipă arțăgoasă, care nu face risipă de efort și caută permanent breșe. Reușeșete să rămână în plasa României până la pauză.

Naționala nu are însă probleme în a controla jocul, iar staff-ul tehnic face schimbări permanent. Ba chiar le oferă Cristinei Laslo și Cristinei Florica minute bune de joc. Doar Ungureanu, Neagu și Manea stau mai mult de 20 de minute în teren în prima parte. În același timp a început și pregătirea meciului cu Danemarca, fără a pune însă în pericol rezultatul cu Cehia. După 30 de minute, tricolorele intră la cabine cu 17-14.

România intră cu o formulă apropaită de primul „7” în repriza a doua, dar nu reușește să „rupă” jocul. Din contră, ratează patru acțiuni, face alte două greșeli și bagă adversara în joc. În minutul 42, Cehia egalează neașteptat, scor 20-20, iar Ambros Martin solicită un time-out, poate neprogramat. Surpriza de la Helsingborg are chiar două ocazii de a prelua conducerea, iar staff-ul reacționează. O schimbă pe Melinda Geiger pe post cu Aneta Udriștoiu, ritmul de pasare și de joc se schimbă brusc. Tot jucătoarea de la Brăila  apare la finalizare și întrerupe o perioadă de câteva minute fără orizont a echipei. 

România ia viteză însă în momentul în care vine și ajutorul portarului. Denisa Dedu apară o minge unu la unu, apoi închide poarta la Salcakova, care lovește bara. În inferioritate numerică, naționala se descurcă excelent și reface în minutul 51 diferența de la pauză: 26-23. Dar tot nu scăpăm de emoții. Pentru echipe urmează alte patru minute de inferioritate, Cehia își vinde scump pielea și revine iar la un gol: 29-28 (min. 59). Finalul liniștit pe care și l-ar fi dorit staff-ul și jucătoarele a devenit brusc tensionat. 

Aneta Udriștoiu își mai face o dată numărul și scoate o eliminare 2 minute, urmată de alte 2 minute dictate la bancă. În dublă superioritate, Crina Pintea aduce cele două puncte mult așteptate> 30-28. Cele de fapt care ne interesau. De acum, toate gândurile zboară către Danemarca.

România – Cehia 30-28 (17-14)

Dedu, Ungureanu – portari; Udriștoiu 2, Szucs, Geiger 2, Pintea 6, Buceschi, Neagu 10, Florica, Laslo 1, Iuganu 1, Zamfir 2, Manea 2, Zamfirescu 3, Chintoan, Chiper 1. Antrenor: Ambros Martin

Satrapova, Mullnerova, Kudlackova – portari; Knedlikova 5, Rysankova 1, Salcakova 1, Ruckova, Kordovska 1, Hrbkova 5, Luzumova 7, Adamkova 1, Marcikova, Stellnerova, Weisenbilderova, Jerabkova 4, Mala 3. Antrenor: Jan Basny

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Parteneri
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Mediafax
Sportivul 'Iron Man' din Craiova îl va înfrunta pe Tamaș la Survivor 2026! Se anunță război în toată regula la Antena 1: ei sunt concurenții care se luptă pentru marele premiu
Cancan.ro
Cum a pierdut România Bucureștiul. Cronica unui festival criminal de corupție, incompetență și orgolii, care a dus țara în pragul dezastrului
Adevarul.ro
Clubul trecut prin faliment a ajuns să fie evaluat la "50 de milioane" de euro! Acum cinci ani nu era în Superliga: "În următorii doi ani vrem titlul" | EXCLUSIV
Orangesport
Electrocasnicul care consumă într-un singur minut cât 300 de becuri deschise simultan. Este cea mai mare pagubă la casa omului, dar majoritatea românilor îl au
Ce se întâmplă, doctore?
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Râzi cu lacrimi
O substanță din ciocolată face minuni pentru sănătate
Descopera.ro
E mega-scandal în lumea fotbalului. Ogica îl acuză pe controversatul arbitru Chivulete că i-a 'spart casa': 'Mizerie, mi-ai îmbârligat femeia!'
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Cel mai nou joc din universul Harry Potter este acum disponibil în mod gratuit!
Go4Games
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Promotor.ro